Un microbuz în care se aflau şase cetăţeni ucraineni s-a înfipt la propriu în parapetul de protecţie de la marginea drumului, pe DN 17, pe raza satului Valea Putnei, comuna Pojorâta.
Accidentul s-a petrecut în dimineaţa zilei de duminică, în jurul orei 8.00. Bara metalică a intrat prin mijlocul maşinii şi a traversat-o până în spate. Din fericire, bara nu a străpuns vreuna dintre persoanele care se aflau în interior. La faţa locului s-a deplasat modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.
„În microbuz se aflau şase persoane, printre care şi doi copii. După evaluare, cinci persoane, inclusiv copiii (două fete de 12 şi 13 ani), au fost transportate la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc. Toate persoanele implicate în accident erau conştiente şi cooperante cu salvatorii. La locul intervenţiei a rămas doar şoferul microbuzului, acesta refuzând transportul la spital”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, citat de monitorulsv.ro.